Vlad Țepeș … elvețian

Vreau să vă povestesc astăzi ceva, așa, scurt, că n-am timp, sâmbătă am primul examen, la Statistică. Nu-mi fac griji, pentru că e foarte simplu, e cel mai ușor examen, dar mna, încerc să nu prea pierd timpul. ( fără reușită, căci se apropie 1 IUNIEEEEE și o să-mi fac de cap … copilărește)

Țineți minte, presupun, legenda faimoasă cu Vlad Țepeș și punguța de bani lăsată la răscruce de drumuri … pe care un negustor străin a găsit-o și a doua zi, în același loc, neatinsă și negolită, și tare s-a mai minunat. Mna … așa ceva există și în zilele de astăzi !!!! Numai că nu la noi, bineînțeles.

Unchiul meu ( unul din ei ) a fost plecat luna asta în Elveția și ne-am tot scris ”pă net” de-acolo … Într-o zi, și-a pierdut un stilou. Nu un stilou oarecare, ci unul de marcă, zice el. Mă rog. Și-a pierdut orice speranță de a-l mai găsi și după câteva zile, trecând întâmplător prin același loc, a găsit stiloul tot acolo. Era neatins. A aflat apoi că elvețienii așa sunt educați, să nu se atingă de lucrurile care nu le aparțin. A pățit același lucru și cu o umbrelă, într-un magazin, pe care s-a dus să o caute a doua zi și guess what, vânzătoarea i-a înmânat-o binevoitor, că era pusă printre lucrurile ”pierdute”.

Doar zic. Fac și aluzii subtile, desigur … Mi-am pierdut un caiețel la facultate, în care aveam scrise niște cursuri. Nici de-al naibii nu l-am mai găsit dup-aia. Femeile de serviciu … nimic.De ce, mă, de ce e obiceiul ăsta tâmpit de a arunca lucruri pe care poate le-ai pierdut și de a-ți însuși chestii care nu sunt în posesia ta ? E absurd să fac o comparație între nivelul de civilizație al elvețienilor și al românilor, dar de data asta NU E VORBA DE BANI. Nu e vorba că femeii de serviciu i-ar prinde bine umbrela mea sau jerseul meu, portofelul meu sau oricărui alt om de pe stradă / loc unde mă duc etc. Nu e vorba despre faptul că aia câștigă mizerabil și na, hai să furăm. Ce să furi, un carnețel, un stilou ? Educație, educație, educație … serios.

No comment. Mâine ( adică azi, marți ) vă povestesc despre o carte interesantă pe care am citit-o. Filozofii orientale and stuff.