Judecata, dar nu de-apoi

Dragii mei ne-cititori (că deh, cum ați putea fi cititori când eu n-am mai scris nimic pe acest blog minunat? ) …

Vorbeam cu cineva zilele trecute și mă întreba ceva ce m-am întrebat și eu de multe ori: ce știi să faci cel mai bine? După cum povesteam și la secțiunea ”C’est moi”,

”Am căutat în mine, de-a lungul acestor ani, un talent mai semnificativ. N-am. Desenez mediocru, sunt afonă, nu știu să cânt la niciun instrument, nu fac sport de performanță, nu știu să scot sunete frecând pahare de cristal, dansez ca o păpușă din cârpe, ( nu e o glumă, nu știu să dansez prea bine ) nu înghit flăcări, nu știu să fac nimic interesant. Scriu și atât, aici cred că e talentul.

Iar apoi m-am întrebat de ce pisici am rărit scrisul pe blog? Bine, bine, motive știu, dar de ce n-am ținut cu dinții de asta, orice-ar fi? Să-mi fac timp măcar jumătate de oră pentru un gând nebun într-o zi sau ceva.

Așa că o să repar relația cu scrisul meu, la care țin atât de mult. Iar tema de-azi vorbește despre judecată.

Dacă e să am un defect printre atâtea calități (dooh), este că sunt ”judgmental”(judecătoare, nu știu cum să traduc). Mi s-a dovedit de multe ori că judec prea repede oamenii. Norocul meu este că nu tot timpul las să se vadă și uneori mai pot salva situația.

Astfel că dacă e ceva ce aș vrea să învăț această lume este să arunce ochii și a doua oară, poate chiar și a treia oară. Atât de des îmi vine în minte citatul ”Be kind with people, for everyone is fighting a hard battle.” n-aveți idee. Și n-aveți idee nici cât de adevărat și universal valabil este. Fiecare luptă în felul său …. și atunci când nu ne place cum “luptă” cineva, judecăm, punem etichetă, fără să știm. Și când aflăm, ne simțim prost, pentru că ne este rușine de noi. Da, mă includ în tot ce scriu, pentru că și eu mă aflu în acest stadiu.

Partea bună este că am conștientizat asta. Sunt conștientă și de faptul că nu o să îmi dispară defectul ăsta așa repede, dau cu pumnu și pac pac, ci e ceva ce trebuie să educ. O să fie acolo și peste 10 ani, dar, sper eu, mult mai diminuat. Pentru că e un defect urât și multe lucruri se pot pierde din cauza lui.

De-a dreptul mă bucur când oamenii îmi dau palme invizibile peste față demonstrându-mi că greșesc prin simplul fapt că își revelează ”bătălia” pe care o duc. Și iar îmi amintesc că nu-i bine și fac un duș cu apă rece. Așa-i firea umană, știu, nu ne caut scuze, dar cred sincer că ne putem îndrepta câtuși de puțin.

Aveți grijă cu bătălia voastră și cu ale celorlalți … pentru că pot fi mai adânci și mai greu de dus.